încât inundațiile nu-i mai făceau față
cu iarna uscată într-un umăr
și cu îmbrățișatul copacilor în altcineva
care aduna frumusețile aruncate la voia întâmplării
printr-o gură de șarpe

dar era cea mai frumoasă întâmplare din istoria banchetei
unde o invitasem să se acomodeze
cu viitorul
cuvântul ăsta moale până în măduva unui viol
înghițit în sec

având la bază vina
am capitulat în războiul cu mine însumi
decorațiile din piele au putrezit în auz
până la desconspirarea corbilor

îmi mușcau din piept
tăcerea